Anisoara Laura Mustetiu (Romania/Australia) is a Romanian poet living in Australia. Born 1971 in Romania, she studied Journalism in Germany and creative writing and Business communication at the Griffith University in Australia. Her poems were published in 2018 and 2019 in various Romanian cultural magazines, such as Confluente literare, Logos si Agape, Armonii culturale, Climate literare, Asi romani and many more. She also writes essays, one of them dedicated to her father was published in 2019 in the Romanian Anthology of Essays “Taina scrisului.”
English
A short story based on true events
FORGOTTEN AMONG FOREIGNERS
A gust of wind passed softly over the blossomed cherry tree, making its branches tremble and touch gently the tall windows of the huge white building, marked by a big sign in glossy white, red and blue letters: American Fitness, Speyer, Germany.
From the first floor, while riding a professional indoor bike, a young woman in her mid-thirties looked outside towards the cherry tree. She wanted to take a deep breath that came with the fresh gust of wind. Instead, she was breathing in the stuffy air saturated with a heavy smell of sweat floating in the fitness room. Ana’s muscles were tense and completely engaged in riding her Tomahawk spin bike at a considerable speed. A drop of sweat dripped from her forehead and fell on a brown rebel curl, which had detached from her long ponytail, tickling her face. The second drop of sweat rolled on the bike’s steel and fell on the cognac-brown parquet. Her velvety cheeks were red, a sign of an energetic blood circulation, despite the late hour of the night. She was wearing a black t-shirt and cycling shorts with red and yellow stripes, symbolizing the colours of the German flag.
Ana was glancing across the spacious sport room. At a table near the entrance, two men in their forties were shaking with laughter. The first one was holding his gold-rimmed glasses with his finger so as to keep it from falling from his nose. In front of them, on a plaque on their table it was written: Commission of Guinness World Records.
Outside, just a few feet away from the entrance, two doctors were sitting on a brown leather couch. They were having a conversation but from time to time they were looking at the cyclists, observing from afar their movements and performance. A tall man with an athletic body in his thirties was standing at the room entrance with his blue eyes almost implanted on the sportive scenario unfolding in front of him. He was the trainer. The expression of his face was revealing how much he enjoyed his coffee at that late hour in the night.
The interior of the room was painted in orange, a refreshingly strong color that contrasted with the black Tomahawk bikes placed in the middle and with the black-red-yellow cycling clothes the ten cyclists were wearing. In the corner, next to a tall green plant was a silver stereo. It was connected with two massive loudspeakers placed sidewise.
“Weeee willllll,
Weeee willlll rock you!
Weeeee willlll rock yooooou!” Queen's voice was shouting through the speakers, keeping everyone entertained.
Ana took a deep breath. She was riding her bike energetically and observing the other cyclists in the group. Everyone seemed to possess an inner calm, being focused to control every drop of energy, every movement of riding, and to maintain the correct posture, since any deviation of it could be fatal. They still had to ride for a while at a considerably high speed in order to achieve their big dream. But they were accustomed to pain, fatigue and despair, to all the good or bad moments they have already encountered in the countless hours of training, of preparation for this unique day.
Ana looked at the fitness-watch on her wrist. Her pulse was stable at 120bpm. Soon, she would have to reduce it without slowing down in order to consume less energy. She was good at it. For years, she read many books about the power of mind and trained mentally, as she knew that only such power can lead her in this sporty, crazy and challenging night, on a road on which she will discover her real limits.
After her last training, Ana knew that her physical strength was enough for sixteen hours of cycling with an average speed of 40 km/h. But now, it was different. She was in competition and under enormous pressure. If she stopped, everything was lost. All the long and hard training, her deepest desire to find out her physical and mental strength, to know who she is and what she can do, all could be lost in a second.
Her father once told her: "Life is like a dance of seasons." Ana understood from an early age what he meant with it. She understood to feel that rhythm and to dance in each season, in the cold and frosty days as much as in the sunny days. She never had the expectation of having easy days in her life. She wished her father was with her today. Instinctively, she looked up. He would smile from there, from heaven, she thinks. "Dance, dance to the rhythm of life," he would say. And he would be right, because in that night everything was rhythm, mental power and revelation.
A shiver of fear shot through her body. She remained calm and continued to ride her bike. She learned in the last years’ training that such a feeling was normal and that it will disappear after a while. She learned in Buddhist meditation the technique of observation and how to turn negative feelings into useful energy. Meditation was one of the most essential parts of the marathon, in which inner peace and mental strength would lead her body through this twenty-four-hour challenge.
“Ana, are you okay? You look a little pale,” said Ben lightly, touching her shoulder. He was searching for an answer deep in her eyes.
“Yes, just some sore muscles in my legs. Nothing special.”
“Ok. I trust you. You are strong. Relax your mind!”
Ben walked away. He looked around the room with an inquisitive expression on his face. Meanwhile, the two commissioners from the Guinness Book have stopped laughing. Tired, they were staring at the cyclists.
Ana’s muscles were beginning to feel more and more sore. The hardest part was the heavy air. She needed fresh air, but she couldn’t get out. If she would stop even for a few minutes, she would feel the tiredness which would pull her to the ground, and she would lose the competition. She was riding above the saddle, with the hips pulled back and the upper body bent forward. She held her hands on the handlebars, while she was relaxing her shoulders. Then, she left her thoughts wander in time and space. Scenes from the past began to dance in front of her inner eye. She reminisced about her grandparents in Transylvania, about the city where she was born, Timisoara. She loved her city. Though, a deep shiver of pain run through her body. If her parents were alive, everything would have been different. She would not have endured hunger, poverty and loneliness. If they were alive, the pack of ‘wolves’ would not have dared to look at her body with their hungry eyes. They said her femininity was to blame. But Ana knew that it is not her beauty or femininity but the poverty and lack of parental protection that had put her in danger. If she hadn't left that place, those ‘wolves’ would have devoured her. Only in a foreign country, far away from their flaming eyes she felt safe. Though, Timisoara will always remain in her soul. It was an indispensable, rebellious, beautiful, tender, and painful part of her.
Ana shuddered at those memories. The pain of the cycling competition seemed to be minor, insignificant and she considered herself lucky to be there, lucky to be forgotten by all people from her city, to be forgotten and left in peace among foreigners. In the last years, her only friends had been books from which she learned that foreign language. She also learned to discern every opportunity offered, no matter how small it was, and to use it for something good. She worked hard, sacrificed a lot and pursued her goals feverishly. But the most essential, she learned to be an independent woman who earned her living alone, and that made her endlessly proud.
She gazed across the fitness room. Like her, the others seemed to be heavily exhausted. She had terrible muscle aches. Meanwhile, people have gathered outside to encourage the cyclists in their last hours of riding. Yet, the cyclists still had to keep their mental quietness to conserve their energy.
A journalist and a camera man from the ZDF tv channel have entered the room and started to film and interview the cyclists. Ana was interviewed as well.
“What is the secret of such incredible performance?” asked the journalist.
Ana only murmured:
“My mind, I think. Just the power of my mind.” She smiled at them with the last gust of her energy.
But now, after they left, she started to feel like in an unknown and treacherous terrain. The two minutes of the interview had taken away all the energy she had carefully preserved for the last hours. Her mind became foggy, her breathing harder and harder. A terrible tiredness was pulling her body down. She was feeling heavier and heavier, ready to glide into a deep abyss. As she shook her body, droplets of sweat fell like rain to the ground. In that moment, she knew that she arrived at the limits of her power, and she had to make a crucial decision. With each movement, she felt her power flowing out of her body. Tears were streaming down her pale cheeks.
'No, I'm not … I'm not giving up,' screamed a deep voice inside. ‘Nooooo!!! This is not the end. I have to move on.’
The inner voice was full of power. It seemed to be an unknown power that opened the door to a new realm within herself. After a few moments her body began to feel lighter, her mind less and less foggy. She looked at her watch: 120bmp. ‘It is going well,’ she thought. Now she had to keep the speed constant.
Two dark circles were shadowing her brown eyes and making them look darker. Her mind was searching desperately for a quiet place, a safe haven far away from the physical pain. Her mind began to wander in time and space. After a few moments, she saw herself when she was little, in her grandparents' yard. Her grandmother was cooking polenta with mushroom stew. Her grandfather was singing and mowing the grass. A few ducklings were circling around. She was gazing at the yellow fluff, at their fine threads shining in the sun. Two ducklings were black with a yellow spot on their back. She was giggling when she spotted their cute carroty legs. Then, she reached deep into the pocket of her flowered yellow dress and pulled out a few grains of wheat, which she then scattered around. The chicks rushed and nibbled them quickly. She was jumping happily around, clapping her little hands.
Abruptly, the music took her to the present. The song of Abba was resounding laud:
‘The winner takes it all,
The loser standing small,
Beside the victory,
That’s her destiny...’
Ana lifted her head and shook her body shortly. She was still riding her bike at the same speed. Meanwhile, a stream of people entered the fitness room. They were shouting tremendously:
“Victory, victory”...
Ana stared astonished at the flashlights of the cameras, as hastily a few newspaper journalists took photos. She was amused by the hustle and bustle that began to animate the people in the room. As a voice announces her name among the winners, her whole body began to shake. She has set a 24- hour World Record in indoor cycling. It was 17 March 2001.
Warm crystalline tears were rolling down her face. They sprang from happiness, from a unique moment that will remain indelibly printed in her mind. As her gaze pierced through the window towards the horizon, she saw two white fluffy clouds floating tenderly over the blue sky. They were moving slowly, as if dancing a dance, a dance in the rhythm of life. She felt as all her inner scars have vanished. Ana’s lips turned into a smile.
EXEGESIS
FORGOTTEN AMONG FOREIGNERS
by Anișoara Laura Mustețiu
Forgotten Among Foreigners is at its heart a journey into an adolescent’s identity. The story is set in 2001, when Ana— a Romanian adolescent immigrant in Germany—sets a World Record in indoor cycling. The themes explored in the story include female oppression, migration, and youth empowerment. Springing from my belief in adolescents’ inner power, my story carries the spark that might lead to young readers reflecting about their own abilities. Ana’s struggle should remind them that life circumstances are not fair and equal for all, however, the opportunity for self-empowerment is in all of us.
As stories offer a temporary escape to a fictional world by making the readers experience vivid imageries as they become captivated by a story, known as narrative transportation, so I found my refuge when tough times ghosted my adolescent life. Young Adult novels like A Wrinkle in Time (1962) by Madeleine L’Engle and Paper Towns (2008) by John Green, inspired me to reflect on adolescents’ challenges. By approaching adolescents’ issues, they are demonstrative of how the purpose of literature came to fruition over time. The main character of my story, Ana, her emotional journey and development in a foreign country purpose to engage the reader rationally and affectively, offering an insight into foreign cultures, and illustrating that identity’s development is not bound to a specific place. Also, Written in the Stars by Aisha Saeed and A Thousand Splendid Suns by Khaled Hosseini inspired me to choose the theme of feminine empowerment in my story, as an inspiring ray of light for the future.
Although at first sight my story seems to convey the experience of Ana’s sportive performance, on a deeper level it represents much more than that. As her memories reveal, Ana is a youth reformer who revolts against pre-established norms, values, and powers. She is a feminist who brings to mind loud acts of rebellion of not holding on what diminishes her. It is an inner experience that is reviewing the past to heal the present and the future. She is leaving her country, working hard and trying to discover answers to ethical questions about how to live better in an unjust and unequal world. Today’s trends in literature are perhaps foretelling a new wave of feminist movements, perhaps a necessary movement to destruct the remaining oppression of young women in the world.
A further inspiration for my story is the theme of positive youth development, focusing on actions that support thriving sparks into adolescents’ lives, and to provide purpose and direction. Studies based on Foucault’s theories indicate that sport, as a modern discipline, not only forms identities but also offers opportunities against oppressive power relations. The attitude of self-empowerment helps to develop an identity oriented toward generosity to others, which benefits both, to an individual person and the welfare of a society. Ana’s 24-hour cycling marathon includes real moments of feelings and happenings, which can provide a valuable insight into a top performance. With its core idea, the story could be positioned in the literary movement of a positive youth development.
Sara Ahmed states: ‘our bodies have been shaped by their injuries; scars are traces of those injuries that persist in the healing or stitching of the present.’ Ana’s story carries her own concept of ‘me’ as a potential that goes even outside of limitations, in which she finds a new signifier for ‘pain’ as an opportunity to dig into her own power. As the title shows, she disrupts from her origins, complacent to be forgotten by her own people and to live among foreigners. The adolescent is a believer, and her expression of identity is through performance. Ana’s arrival with her power to the limits, as a dramatic beat represents a moment of irrevocable change, in which the narrative character conquers the limits and finds a new power.
Key ideas which have emerged from existent research show that literature influences the social, cultural, and ideological understanding of adolescents. Therefore, it is crucial to maintain a critical view on the significance of how a narrative character is portrayed in literature and how this genre helps to inspire adolescents. Ana is the winner of a world record. Her story shows that the choices we make at a young age will pave the way in which our identities will grow, mature, and become a fruitful tree.
Romanian
UITATĂ PRINTRE STRĂINI
Lumina magică a lunii se ondula elegant, iluminând literele albăstrui ale clădirii ce purta cu mândrie numele de American Fitness, Speyer, Germany. De la primul etaj, o tânără privea prin geamul umezit câteva scântei de lumină de pe bolta cerului. Și-ar fi dorit să-și umple plămânii însetați de oxigen cu aerul proaspăt de afară. Dar în acea noapte era menită să îndure și să respire aerul îmbâcsit din sala de sport. O picătură de transpirație îi căzu pe o buclă rebelă, lăsând în urmă o dâră umedă pe pielea albă și catifelată. O altă picătură șerpuia agale de-a lungul piciorului, urmând să cadă pe parchetul maroniu. Pantalonii de ciclism îi strângeau mușchii umflați de povara tensiunii sportive.
Ca să-și distragă atenția, tânăra aruncă o privire cercetătoare în sală. La câțiva metri depărtare, un bărbat la vreo patruzeci de ani râdea în hohote în timp ce își proptea cu un deget ochelarii aurii să nu-i cadă de pe nas. Tânărul de lângă el părea să-i savureze glumele. Amândoi erau îmbrăcați sportiv, aveau tricouri albe pe care erau gravate cu litere albastre - Comisia Guinness World Records.
Interiorul sălii era vopsit în portocaliu, o culoare vie ce contrasta cu bicicletele negre, Tomahawk. În mijlocul sălii se afla un stereo conectat la două boxe uriașe. De la intrare, doi doctori priveau cu atenție mișcările sportivilor de pe bicicletă. Antrenorul, un tânăr chipeș cu un remarcabil corp atletic, contempla scenariul sportiv, sorbind în tăcere o gură de cafea. Ceasul bătuse deja de miezul nopții.
“Weeee willllll, weeee willeee rock you! Weeeee willllll, we willllll rock yooooou!” Tonurile vibrante de muzică se răsfirau în sală asemenea unui spray energetic.
Tânăra respiră adânc, pedalând mai departe cu vigoare. Energia i se revărsa ca un izvor binefăcător în corpul fremătând cu putere. Atâta timp cât o simțea, dinamică și vivifiantă, era mulțumită. Privirea îi alunecă pe chipul celorlalți sportivi. Păreau calmi, concentrați să-și raționalizeze fiecare strop de energie și să-și păstreze postura corectă. Orice deviere le-ar fi cauzat leziuni musculare. Erau obișnuiți cu durerile, cu oboseala, cu disperarea, cu frica de a eșua, cu toate momentele bune sau rele pe care le întâlniseră în nenumăratele ore de antrenament.
Ana se uită la ceasul de mână. Pulsul era stabil, 120bpm la o viteză de 35 km pe oră. În câteva ore trebuia să-l reducă și să consume mai puțină energie. Știa să-și controleze pulsul prin meditație. Puterea mentală îi era călăuză pe acel drum provocător, ieșit din comun, pe acel drum de revelație a propriilor puteri. Din ultimul maraton știa că puterea îi ajungea pentru șaisprezece ore de ciclism. Dar acum era altceva, era ziua finală, o zi care purta în ea presiunea enormă de a învinge. O zi în care două forțe vitale, cea mentală și cea fizică, vor lupta din răsputeri pentru victorie.
Un fior de frică îi săgetă corpul. Calmă, pedală mai departe, dar rămase atentă la fiecare senzație a corpului. Cunoștea bine frica, disperarea, deznădejdea, golul din interior, dar și euforia și satisfacția nemărginită a performanțelor mici sau mari. Nimic nu ar fi fost posibil fără acea legătură intimă cu simțurile, cu profunzimea interiorului. Era o legătură vitală ce se formase în timpul nenumăratelor ore de antrenament.
Se obișnuise să mediteze, în special în clipele grele când durerea îi sfâșia corpul, când gândurile i se zbăteau și îi strigau cu disperare. Prin meditație pătrundea în adâncimile ființei, unde se ascundea de furtunile confuziei, se liniștea, își regăsea claritatea și încrederea în propriile puteri. Încrederea îi aducea surse noi de energie, forma o punte vivifiantă care o ajuta să treacă peste momentele grele.
Între timp, antrenorul de sport se apropie de ea.
“Ana, ești ok? Te văd un pic palidă”...
Ana îi oferi un zâmbet ironic.
“Da, sunt bine. Am o leziune musculară la piciorul stâng...Ca de obicei”...
Ben se uită la ea cu o privire încurajatoare.
“Trebuie să îndurăm, nu o putem trata acum. Știu că ești puternică, totul va fi bine, ai să vezi”...
Ben știa că Ana trecea prin dureri groaznice. După atâtea ore de ciclism era ceva firesc. Dar o cunoștea bine, avea încredere deplină în puterile ei. O încurajă din nou, apoi se îndepărtă plimbându-se cu o privire cercetătoare prin sală.
Între timp, cei doi de la comisia de examinare își pierduseră spiritul umorului. Stăteau cu ochii ațintiți pe grupul de cicliști, păreau mai obosiți decât ei. Orele treceau încet, cu o greutate apăsătoare. Ana simțea din ce în ce mai mult durerile musculare dar și oboseala. Oboseala era extrem de periculoasă. Deja trecuse de limitele normalului și era conștientă că de acum înainte numai puterea voinței o putea conduce mai departe. Pedala deasupra șeii cu corpul înclinat în față și cu mânile pe ghidon. Durerile erau din ce în ce mai intense, asemenea unor fulgere electrice ce îi tăiau respirația, iar gândurile păreau să se zbată înăbușite sub povara oboselii.
Ca să-și sustragă atenția își lăsă gândurile să zboare în timp și spațiu. Scene din trecut, din orașul ei iubit, Timișoara, începuseră să se deruleze prin fața ochilor. Un fior de durere îi străbătu corpul. Dacă tatăl ei ar fi fost în viață totul ar fi fost diferit. Nu ar fi suportat foamea, sărăcia și singurătatea. Dacă tatăl ei ar fi fost în viață, acel grup de ‘lupi’ nu ar fi îndrăznit să o adulmece cu priviri flămânde. Spuneau că feminitatea ei era devină. Dar Ana știa că nu era feminitatea. Sărăcia și lipsa protecției părintești o puseseră în pericol. Știa că dacă nu ar fi emigrat într-o țară străină, acel grup de ‘lupi’ ar fi devorat-o. Cumva, era o ironie a sorții faptul că străinii i-au dăruit siguranța și respectul pe care l-ar fi meritat acasă. Dar după zece ani, Ana se împăcase cu acea soartă stranie. Iar Timișoara îi râmase ca o parte din ființa ei, frumoasă, mândră, rebelă, cu amintiri gingașe sau dureroase.
Ana se tulbură de gândurile trecutului. În acele clipe se considera norocoasă să fie uitată și pierdută printre străini. De-a lungul timpului învățase să aprecieze orice lecție a vieții, dulce sau amară. Toate lecțiile erau valoroase căci o ajutaseră să înțeleagă ceea ce avea cu adevărat însemnătate. Muncea din greu, făcea multe sacrificii și își urmărea cu îndârjire țelurile. Dar faptul că era independentă și respectată în societatea în care trăia o umplea cu o mândrie nesfârșită.
Ana se scutură de gânduri. Dureri teribile începuseră să-i străpungă trupul, le simțea ca și niște țăndări înfipte în carne. Aruncă o privire în jur. Ceilalți sportivi păreau și ei epuizați și chinuiți de dureri. Între timp, o mulțime de curioși se adunaseră în fața sălii. Sportivii încă se aflau în competiție iar agitația din jurul lor începuse să le fie dăunătoare. Trebuiau să-și păstreze liniștea interioară, deoarece în acele momente fiecare fir de energie era vital.
Un operator de la canalul de televiziune ZDF intră în sală. Filma, în timp ce un ziarist lua interviuri. În loc de energie, în sală forfotea o tensiune apăsătoare. După câteva minute un reporter se apropie Ana.
“Vă deranjez? Pot să vă pun o întrebare?”
Pedalând mai departe, Ana îl privi în tăcere pentru câteva secunde. Două cearcăne uriașe îi umbreau ochii. Era sfârșită de oboseală.
“Da...ok...” îi răspunse cu o voce slabă.
“Care credeți că ar fi secretul acestei performanțe?”
Ana rămase tăcută...parcă aștepta un răspuns din interiul ființei...
“Forța mentală...puterea de sacrificiu”...
“Vă mulțumesc. Mult succes în continuare!” îi răspunse ziaristul, apoi se îndreptă spre un alt sportiv.
După un timp, Ana simți că interviul, agitația din sală și emoțiile îi răpiseră energia pe care o păstrase pentru final. Apoi, sesiză o stare necunoscută, o stare primejdioasă. Un fulger de durere îi străbătu trupul. Mintea i se încețoșă, respirația îi deveni din ce în ce mai grea, toată ființa îi era încleștată în ghearele oboselii. Trupul îi devenise ca de plumb și simțea cum viața i se scurgea afară din corp. O forță necunoscută o atrăgea într-un abis fără întoarcere. Se scutură speriată, lăsând o rafală de sudoare să cadă pe parchet. În acel moment realiză că ajunse la limitele puterilor. Înfiorată, Ana continuă să pedaleze cu ultimele puteri. Lacrimile îi curgeau pe obrajii fierbinți și palizi ca ceara...
“Nuuuuuuu, nuuuuuuu ... ,” îi țipă o voce din adâncimea ființei. “Nuuuu !!! Trebuie să merg mai departe! Trebuieeee!”
Era o voce disperată, ce răbufni dintr-un tărâm neștiut al ființei. Ana intră într-o stare de agonie, se lupta cu viața. Însă, într-o licărire de luciditate își aduse aminte de făgăduința făcută: era pregătită să-și dea viața pentru a învinge. Starea de agonie deveni mai intensă, mai primejdioasă. Ana se pierdu într-o ceață deasă, înspăimântătoare. Dar în acel întuneric o undă de energie o ducea mai departe. Era acel gând ce purta în el, ca o făclie de lumină, promisunea făcută. Iar acel gând părea să aibă o tărie invincibilă.
Dar după câteva minute, mai lungi decât o eternitate, ceața ce-i învolburase mintea începu să se risipească. Cu o forță necunoscută, corpul se descleștă din ghearele oboselii, pulsul se ridică și pe obraji îi apăru o pată rozalie. O nouă boare de energie îi însufleți ființa. Ana răsuflă adânc în semn de ușurare, apoi își căută un loc liniștit în adâncul ființei, un loc unde să evadeze din durerile care încă îi torturau corpul.
Gândul i se perindă în trecut, într-un loc ce-i era sfânt. Se afla în curtea bunicilor, înconjurată de o mulțime de puișori de găină. Bunica era în bucătărie, făcea de mâncare. Un miros aromatic de mămăligă cu tocăniță de ciuperci inunda curtea pavată cu iarbă fragedă și flori. Din grădină se auzea glasul bunicului. Cânta din suflet o baladă din Ardeal în timp ce cosea iarba. Ana privi puișorii cu tandrețe, minunându-se de puful lor fin ce strălucea în lumina soarelui. Apoi, se amuză de doi pui zglobii ce alergau după un fluture. Aveau picioarele subțiri ca firul de iarbă, dar posedau o agilitate uimitoare. Băgă mâna în buzunar și scoase câteva boabe de grâu pe care le împrăștie în jur, iar puișorii înfometați se repeziseră să le mănânce.
Ana rămase în trecutul îndepărtat pentru o bună bucată de timp până când tonurile muzicii au trezit-o din starea de reverie...
The winner takes it all,
The loser standing small,
Beside the victory,
That’s her destiny...’
Își ridică privirea încă împăienjenită de puritatea și frumusețea scenei din copilărie. Mii de fiori îi năpădiseră corpul. Încă pedala pe bicicletă când un grup gălăgios intră în sală vociferând:
“Victorie, victorie!!!!”
Se uită istovită la camerele de filmat, apoi la ziariștii ce se strecurau grăbiți printre lumea ce se adunase în sală.
De la microfon o voce îi anunță numele. Ana încetă să pedaleze. O avalanșă de emoții îi năpădi trupul. Tremura... Ceasul de pe bicicletă arăta 854 de km parcurși. Își ridică privirea și lăsă un strigăt de fericire înspre cer. Făcuse un record mondial de 24 de ore în ciclism de sală. Era ora 18:05, 17 martie 2001.
Înmiresmate cu bucuria momentelor unice, lacrimi calde i se rostogoleau pe obraji. Bătăile inimii se contopiseră într-un izvor de trăiri care încă mai curg în poiana sacră a amintirii. Rănile trecutului se transformaseră într-o o câmpie de flori udată de ploile răcoroase ale străinătății.
Uitată printre străini - Reflecțiile autorului
Proza “Uitată printre străini” este în esență o călătorie în identitatea unui adolescent. Am scris această narațiune în lumina convingerii că literatura ar putea dărui o undă de motivație în special adolescenților și ar putea aprinde o scânteie de reflecție asupra propriilor abilități.
Povestea bazată pe întâmplări reale exploră dorința și voința ca motivație centrală, o temă adeseori întâlnită în romantism. Am scris intenționat această poveste în persoana a treia pentru a menține o oarecare distanță de emoții și evenimente. “Uitată printre străini” exploră în mod natural caracteristici care apar în timpul călătoriei unui adolescent spre identitate, cu intenția de a oglindi relația individuală cu puterea interioară. Povestea oferă o evadare temporară, asemenea unui mijloc de transport narativ, într-o lume nouă unde narațiunea oscilează între motiv, cauză și efect, deoarece ziua victoriei este doar rezultatul unui lung lanț de evenimente cauzale.
Romanele A Wrinkle in Time (1962) de Madeleine L’Engle și Paper Towns (2008) de John Green, m-au inspirat să reflectez asupra provocărilor prin care trec adolescenții. De asemenea, Scris în stele de Aisha Saeed și Thousand splendid suns de Khaled Hosseini m-au motivat să accentuez în proza scrisă tema emancipării feminine.
Călătoria protagonistei Ana din “Uitată printre străini” ilustrează faptul că dezvoltarea identității nu este legată de un loc singular. Deși la prima vedere povestea descrie o performanță sportivă, la un nivel mai profund, narațiunea dezvăluie un caracter reformator care se revoltă împotriva normelor, valorilor și puterilor prestabilite. Ana este un caracter feminin care aduce aminte de actul de rebeliune și refuzul de a-și perpetua existența în ceea ce o degradează.
Academiciana Julia Kristeva vorbește despre o experiență interioară care este capabilă să-și asimileze complexitatea trecutului pentru a aborda prezentul și viitorul. Similară este și experiența protagonistei, o experiență legată adânc de trecutul ei care răspunde întrebărilor morale despre calea de a trăi decent într-o lume uneori nedreaptă și inegală.
Adolescența poate fi privită ca o perioadă de ‘Sturm und Drang’ (Furtuna și Avânt). Peter Benson în Journal of Youth Adolescence (2011) afirmă că atitudinea de auto-încurajare ajută la dezvoltarea unei identități “orientată spre generozitatea spiritului și răspunsul empatic față de ceilalți.” Maratonul de ciclism de 24 de ore poate oferi o perspectivă valoroasă într-o performanță neobișnuită și simbolizează avântul care urmase după furtună, culminat de actul noilor descoperiri.
Studiile bazate pe teoriile lui Michel Foucault indică faptul că sportul, ca disciplină modernă, nu numai că formează identități ci oferă și instrumente discursive pentru a se opune relațiilor de putere opresivă. Aș putea spune că “Uitată printre străini” este o călătorie în timp, care poate fi văzută ca o revizuire a unei profunzimi intime și ca o vindecare sufletească. Povestea Anei poartă propriul concept, un 'eu' cu un potențial care depășește limitele și găsește o nouă semnificație pentru 'durere,' ca oportunitate de a stabili un sens mai profund al identității. Ajungerea la limita puterilor reprezintă un moment de schimbare irevocabilă prin care personajul învață să depășească obstacolele vieții.
Jaan Valsiner afirmă în 2009 că rolul unui personaj este îndeplinit atunci când cititorul se recunoaște în el. Consider că proza poate influența pozitiv comportamentul social, cultural și ideologic, prin modul în care un personaj narativ este descris și maniera în care acesta aderă să inspire cititorii.
“Uitată printre străini” amintește de faptul că circumstanțele vieții nu sunt egale pentru toți, cu toate acestea, șansa de valorificare a propriilor puteri există în fiecare ființă. Povestea lasă de înțeles că alegerile pe care o tânără le face la o vârstă fragedă îi vor croi calea pe care o identitate va crește, se va maturiza, și va deveni un copac roditor.
Anișoara Laura Mustețiu
8 noiembrie 2021,
Sydney, Australia