Vasile Baghiu (Romania) is a Romanian writer, author of eight books of poetry, a collection of short stories and three novels published in his country. He has been awarded a few writers-in-residence grants, in Germany, Austria, Scotland and Switzerland. Some of his works have appeared in translation in magazines and anthologies such as Penmen Review, Magma Poetry, Southern Ocean Review, The Orange Room Review, Stellar Showcase Journal, L.A. Melange, Poetry Can, Banipal, Cordite Poetry Review, The Aalitra Review, Bordertown. Co-author of the poetry collection Transatlantic Crossings: The Constant Language of Poetry, (TJMF Publishing, USA, 2006). Vasile had in the past diverse work experiences as a nurse, including a sanatorium. A psychologist and a teacher now, married, a daughter and a son, he currently works simultaneously on a new novel, a new collection of poems and a non-fiction book.
English
STARTUES
Mozart’s statue
in the Viennese Burggarten
seems to fly
above the people visiting,
but if I mention this
I let myself be carried away
by sweet banalities.
Despite appearances,
I adore saying simple things,
because life is short,
and that’s the way
I keep myself closer to its realm.
Goethe’s statue nearby is
better situated,
more stable,
but it’s this relaxed attitude
that gives charm
to the author of Faust,
who said
about the magic composer:
“Without doubt,
a figure like Mozart
will always remain
an inexplicable miracle.”
I wonder why people don’t crowd
in front of the old man too.
As he sits on the armchair,
he could offer a priceless lesson.
TOURIST
Time stopped on Vienna’s Ring
watching the hurried tourists,
maps in hands,
seekers of confirmation
that they were close to history.
I saw the kingfishers
sparkling over the canal,
along Untere Donnau Strasse,
in the late autumn weather.
It was where I thought
of time more than I would have
in normal circumstances.
But he had already stopped
in those places,
smiling on a bench,
even laughing a bit at my hurry
to take photos of all and everything.
PASSIONS
My passions are life and the intelligible
language I can speak
in tense moments.
Poetry raises my blood
pressure
to 150 mmHg, but I know
I need not to be worried,
they say it is common.
A good line has the value of
a glass of Romanian red wine Murfatlar,
and it can give you the feeling you are
in the game.
Life - which is my passion closed to
the art of poetry – ingratiates itself with
me just as a game,
but seems to be as much
a grave matter; though
I cannot forget the relaxed air of
Café Eiles’s clients,
last winter in Vienna, on a bitter
cold morning.
I saw one day before
dozens of armors, at Wien Museum,
and thought my passions
were not among
the most profitable ones.
Life eventually remains with
an invisible coat of mail
it wears to defend itself.
In fact, it retires more and
more, behind the visor,
till nothing can be seen.
As for poetry, it increasingly becomes
more complicated.
Maybe that is why it has
to be lived rather than written.
Romanian
STATUI
Statuia lui Mozart din Burggarten
pare că zboară
deasupra oamenilor care o vizitează,
dar dacă spun asta
însemnă să mă las purtat
de banalităţile de fiecare zi.
În pofida aparenţelor,
eu ador să spun lucruri simple,
în general pentru că viaţa este scurtă
şi în special pentru că în felul acesta
mă ţin mai aproape de realitate.
Statuia lui Goethe din apropiere
este parcă mai aşezată,
mai stabilă,
dar însăşi această poză
îi conferă farmec
autorului lui Faust,
acelaşi care a spus
despre compozitorul magic:
“Fără îndoială, o figură
precum aceea a lui Mozart
va rămâne întotdeauna
un miracol inexplicabil.”.
Mă întreb de ce oamenii
nu se adună şi în faţa bătrânului.
Aşa cum stă în fotoliu,
ar putea oferi o lecţie nepreţuită.
TURISTI
Timpul s-a oprit pe “Ring”-ul Vienei
privind turiştii grăbiţi
cu hărţi în mâini,
căutători ai acelui semn care să le arate
că sunt aproape de Istorie.
Am văzut pescăruşii
sclipind deasupra canalului,
pe Untere Donau Strasse,
pe o vreme de toamnă târzie.
Acolo m-am gândit la timp
mai mult decât aş face asta
în condiţii obişnuite.
Dar el se oprise deja
în acele locuri,
zâmbind pe o bancă,
râzând cu adevărat de graba mea
de a fotografia totul peste tot.
PASIUNI
Pasiunile mele sunt viaţa şi
limbajul pe care îl pot articula inteligibil
în momente de tensiune.
Poezia îmi urcă un pic tensiunea
până pe la 150 mmHg, însă ştiu
că nu trebuie să-mi fac griji,
pentru că asta – se spune –
face parte din obişnuit.
Un vers bun are valoarea
unui pahar de vin roşu românesc
şi îţi poate da sentimentul că
faci parte din joc.
Viaţa – care este pasiunea mea
alături de arta poeziei – se insinuează ca joc,
dar pare mai mult
o chestiune gravă; chiar dacă
nu pot uita aerul relaxat
al clienţilor de la Café Eiles din Viena,
iarna trecută,
într-o dimineaţă geroasă.
Văzusem cu o zi înainte
zecile de armuri de cavaleri la Wien Museum
şi mă gândisem în treacăt
că pasiunile mele nu sunt
dintre cele mai profitabile.
Viaţa rămâne până la urmă
cu armura ei invizibilă,
pe care o poartă ca să se apere de ea însăşi.
De fapt, ea se retrage tot mai mult
în spatele vizierei,
până când nimic nu se mai poate vedea.
Cât priveşte poezia, ea
devine cu timpul din ce în ce mai complicată
şi trebuie pur şi simplu
trăită.